Mihai Ilie
photography, branding & quiet Observations.
De ce am început să scriu...
Am absolvit inginerie aerospațială. N-am lucrat nicio zi în domeniu. În 1996 am intrat în publicitate, la McCann Erickson, în echipa de media a Coca-Cola. Nu știam că pasul acesta îmi va defini începutul vieții profesionale. Pur și simplu mi s-a părut interesant. Și a rămas interesant. Am lucrat la McCann, Leo Burnett, Zenith Media, Initiative, Odyssey.
Ritmul.
Mi se pare că, de ceva vreme, confundăm ritmul cu progresul. Dacă ziua este plină, avem impresia că a fost o zi bună. Dacă răspundem repede la mesaje, ne simțim eficienți. Dacă alergăm dintr-un loc în altul, avem senzația că mergem înainte. Și totuși, nu sunt convins că lucrurile stau chiar așa.
Tăcerea nu apare în vânzări.
Auzi des varianta asta. „Merge bine. Am pus numărul de telefon acolo și oamenii sună. Ce să fac cu un site?” Și e greu de contrazis. Telefonul sună, comenzile intră, omul se uită la ce vine spre el și vede că vine destul. Partea pe care n-o poate vedea este cealaltă. Ce nu vine.
Nu cred că marea mă atrage pentru că este spectaculoasă.
Nu cred că marea mă atrage pentru că este spectaculoasă. Cred că mă atrage pentru că nu pare să se grăbească nicăieri. Am stat de multe ori în fața ei și niciodată nu am avut impresia că încearcă să mă impresioneze. Valurile vin, se sparg de țărm și se întorc. Apoi urmează altele. Și altele.
Când se apropie seara.
Cred că noi devenim puțin diferiți când se apropie seara. În timpul zilei mă surprind gândindu-mă la ce urmează. La drum. La telefonul pe care trebuie să-l dau. La lucrurile pe care le-am amânat. Spre seară, toate par să vorbească mai încet. Nu dispar. Doar nu mai ocupă tot locul.
Un măr găunos arată întreg, dar e mâncat pe interior.
Din text · Nr. 14DEFINIȚIE - "Combinagiu Găunos"
Un „combinagiu găunos” e o etichetă cu două straturi. Combinagiu (din „combinație” + sufixul depreciativ ‑giu) numește pe cineva care rezolvă lucrurile pe căi ocolite: aranjamente, pile, înțelegeri sub masă, învârteli. Nu prin muncă sau competență, ci prin cine pe cine cunoaște și ce favoare se întoarce. Cuvântul poartă dispreț în el.
20% din impozitul firmei tale: alegi tu unde merg, sau decide ANAF.
Statul ia oricum banii. Singura întrebare e dacă alegi tu cine îi primește. Pentru firmele plătitoare de impozit pe profit, legea îți dă voie să redirecționezi 20% din impozit către un ONG, fără să te coste un leu în plus. Nu e o donație din buzunarul tău.
Alba Iulia în alb și negru: un oraș care merită revăzut cu ochii larg deschiși.
Sunt orașe pe care le vizitezi ca să bifezi un obiectiv. Și sunt orașe în care, dacă ai răbdare, începi să vezi mai mult decât ziduri, clădiri, piețe sau monumente. Alba Iulia face parte din a doua categorie. Nu este un oraș care se grăbește să te impresioneze prin agitație. Nu încearcă să fie spectaculos în sensul zgomotos al cuvântului.
De ce networking-ul rămâne cel mai vechi și cel mai bun tool de business.
Am ieșit dintr-o sală în care erau 50 de oameni de business. Antreprenori, manageri, oameni care construiesc lucruri — fiecare cu povestea lui, fiecare cu provocările lui, fiecare cu un business care merită să fie cunoscut mai bine. Și m-am întrebat, ieșind: câte din conversațiile astea se transformă în ceva concret?
Un calorifer care nu vrea să fie ascuns.
Există lucruri pe care le ignori toată viața — nu pentru că nu le vezi, ci pentru că nu ți-a arătat nimeni cum să le privești. Caloriferul e unul dintre ele. Ieri am fost la Esenzio.
De ce cele mai multe rebrandinguri eșuează după doi ani.
Cel mai des, conversația începe așa: “Am decis. Ne facem un rebranding.” Tonul e ferm. Decizia pare luată. Bugetul, alocat. Ce se cere de la noi este să fim partea de execuție a unei decizii deja așezate. Întotdeauna, în momentul acela, pun aceeași întrebare: “De ce?” Răspunsurile sunt diferite, dar se reduc la aceleași câteva fraze.
Marea nu are nevoie de spectatori.
O fotografie cu valuri. Atât. Am făcut-o fără să mă gândesc de ce. Telefonul a ieșit din buzunar singur, ca de obicei. Marea era acolo cum e mereu — făcându-și treaba pe care a făcut-o și ieri, și acum cinci sute de ani, și o va face și după ce nimeni nu va mai sta pe nisipul ăsta.
Trei lucruri care sunt mereu confundate.
În aproape orice prim mesaj de la un antreprenor care vrea să-și facă brandul, apar amestecate trei cuvinte: strategie de brand, identitate, comunicare. De obicei în propoziții de genul “Vreau să ne facem un branding nou, cu un logo modern și să fim mai prezenți pe social media.” E o singură frază. Sunt trei lucruri diferite.
Restul e înainte sau după.
Mâna apasă butonul. Asta e momentul. Restul e înainte sau după. Există o întreagă mitologie în jurul fotografului care anticipează — care vede cadrul format înainte ca el să existe, care așteaptă cu răbdare ca lumea să se așeze acolo unde trebuie. E o mitologie frumoasă. Uneori e și adevărată.
Cât costă să nu faci branding.
Cel mai frecvent argument împotriva brandingului e că e scump. E adevărat. Poate fi scump. Dar există un calcul pe care aproape nimeni nu îl face: cât costă să nu faci branding. Prima consecință: prețul devine singurul argument. Când nu există un brand care să justifice o diferență, singura conversație posibilă cu clientul e despre preț.
Studiu de caz: comunicare fără menajamente.
Există o teorie în comunicare care spune că mesajul eficient e cel care ajunge la receptor exact cum a plecat de la emițător. Fără pierderi. Fără interpretări. Fără un departament de marketing în mijloc. Teoria asta a fost demonstrată empiric, pe carton, undeva la un târg de toamnă din România. Corpul lucrării. VIN FIERT PLEC VESEL. Patru cuvinte.
Nu știu dacă e inteligență sau o simulare foarte bună a ei. Dar în practică, diferența nu mai contează.
Din text · Nr. 03O conversație cu un AI nepoliticos — sau eram eu?
Am folosit ChatGPT un timp. Funcționa. Răspundea. Era util în felul în care e util un calculator — precis, fără personalitate, fără surprize. La un moment dat am vrut să încerc ceva nou. Așa am ajuns la Claude. Primele conversații au mers bine. Până când l-am prins că nu știe în ce zi trăiește.
Vama Veche, vara trecută.
Sunt poze din vara trecută. Le-am scos acum, în aprilie, când afară e frig și marea e încă departe. Vama Veche arată altfel dimineața devreme sau seara târziu. Fără oameni, fără muzică, fără aerul acela de a fi văzut. Rămân barele, scaunele înalte, butoaiele de pe plajă. Am fotografiat mai mult spații goale. Terasa dinaintea amiezii.
Primești email când apare un articol nou.