Ritmul

Mi se pare că, de ceva vreme, confundăm ritmul cu progresul. Dacă ziua este plină, avem impresia că a fost o zi bună. Dacă răspundem repede la mesaje, ne simțim eficienți. Dacă alergăm dintr-un loc în altul, avem senzația că mergem înainte. Și totuși, nu sunt convins că lucrurile stau chiar așa.

M-am oprit lângă morișca asta și primul lucru pe care l-am observat a fost că nu are nicio grabă. Nu încearcă să recupereze timpul pierdut și nici să se miște doar de dragul mișcării. Dacă bate vântul, se învârte. Dacă nu bate, rămâne pe loc.

M-am întrebat când am ajuns să credem că pauza este o problemă.

De multe ori, dacă avem zece minute libere, simțim nevoia să le umplem imediat. Deschidem telefonul, răspundem la un e-mail sau căutăm ceva de făcut. Aproape că ne este greu să acceptăm că nu se întâmplă nimic. Poate de aici vine și oboseala pe care o simțim atât de des. Nu din numărul de lucruri pe care le facem, ci din faptul că rareori ieșim din ritmul în care le facem.

Am avut zile în care am fost ocupat de dimineața până seara. Dacă mă întreba cineva ce am făcut, puteam să spun fără ezitare. Dacă mă întreba ce am observat în ziua aceea, răspunsul era mult mai greu. Cred că diferența este aici. Observațiile au nevoie de timp. Nu apar între două notificări și nici în timp ce alergi spre următoarea întâlnire. Apar când mintea nu mai este ocupată cu următorul lucru.

Poate într-o plimbare. Poate privind pe fereastră. Poate stând câteva minute lângă o morișcă care nu face nimic.

Îmi place gândul că nu tot ce stă pe loc este în urmă. Și nu tot ce se mișcă merge înainte. Poate că ritmul potrivit nu este cel mai rapid. Este doar cel în care mai ai timp să observi lumea din jurul tău.

← Înapoi la toate observațiile