Când se apropie seara

Cred că noi devenim puțin diferiți când se apropie seara.

În timpul zilei mă surprind gândindu-mă la ce urmează. La drum. La telefonul pe care trebuie să-l dau. La lucrurile pe care le-am amânat. Spre seară, toate par să vorbească mai încet.

Nu dispar. Doar nu mai ocupă tot locul. Am rămas câteva minute lângă câmpul acesta fără un motiv anume. Nu așteptam lumina perfectă. Nu încercam să ajung undeva. Pur și simplu era unul dintre momentele acelea în care nu simți că trebuie să pleci. Mi se întâmplă rar. Poate de aceea mi le amintesc.

Am impresia că cele mai multe amintiri nu apar în zilele extraordinare. Apar în zilele obișnuite, atunci când, pentru câteva minute, nu ne mai grăbim să fim în altă parte. Nu cred că îmi vor rămâne în minte culorile cerului. Probabil îmi voi aminti altceva. Faptul că, pentru puțin timp, n-am simțit nevoia să mă uit la ceas.